Am doar 4% la telefon.

Atunci când te cufunzi în mocirlă, e greu să scapi curată din ea. Cam așa arăt eu, murdară cu propriile gânduri.

Și pentru ce merită să trăiești? Pentru ca să lucrezi undeva ca să-ți faci banul? Ori pentru a deveni un om respectat de toți, cu toate că doar tu știi prin ce-ai trecut și câte piei ai schimbat de pe tine pentru a dansa în fața lor.
Și cu ce te alegi? Cu aplauze? Ei bine, aplauzele priiesc proștilor. Eu vreau ca eu singură să-mi bat din palme. Să recunosc că sunt cu adevărat bună, că a meritat, că nu e în zadar.
Cuvinte lipite, poate. Nu-s eu cea care să citească lecțiile vieții. Eu singură-s o lecție mie însumi, căci sunt în permanentă schimbare. Ieri cuminte, azi obraznică; ieri naivă, azi rece; ieri:"mă tem că nu e bine ce voi face", azi - carpe diem.
Așteptăm momentul potrivit, dar el nu vine și basta. Știți de ce? Pentru că tu singur ți-l creezi. Dacă vei aștepta , te vei alege cu ideea că viața-i un truc ridicol, o furtună unde nu-i soare...
Cine însă ți-a încurcat să fugi de furtună? Sau, măcar să-ți iei o umbrelă? E simplu. Nu te complica. Trăiește.Iubește.Învață.
Și nu contează ce vor spune alții, carpe diem și punctum.